Elevii de clasa a II-a au susținut astăzi, 10 aprilie, prima probă din cadrul Evaluări Naționale

CL II

Elevii de clasa a II-a au susţinut, astăzi, 10 aprilie proba scrisă la Limba Română, din cadrul Evaluării Naționale. Marţi, 11 aprilie va urma proba de citit, unde celor mici le va fi examinată capacitatea de a recepta un text citit. Miercuri, 12 aprilie, elevii de clasa a II-a vor susţine proba la Matematică, iar joi, 13 aprilie, vor urma probele la scris şi citit la Limba Română pentru elevii care aparțin minorităţilor naţionale.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.

Evaluarea Naţională va continua în luna mai pentru elevii claselor a IV-a şi a VI-a.

Elevii de clasa a IV-a vor susţine proba la Limba română în 3 mai, în 4 mai la Matematică, iar în 5 mai va avea loc proba la Limba maternă.
La clasa a VI-a, proba de Limbă şi Comunicare va avea loc în 10 mai, iar cea la Matematică și Științele Naturii în 11 mai.

Rezultatele individuale obţinute la Evaluarea Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste vor fi utilizate la nivelul unităţii pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. În funcţie de rezultatele elevilor, pe baza planului individualizat de învăţare al elevului, şcoala va trasa o serie de măsuri de remediere/dezvoltare/orientare, pentru optimizarea învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy