Energia nucleară și gazul sunt considerate „energie verde”. Decizia Parlamentului European stârnește controverse

Energia nucleară și gazul sunt considerate combustibili „verzi” de tranziție. Parlamentul European a votat, miercuri, respingând o moțiune de a se opune includerii acestora ca activități economice durabile din punct de vedere ecologic.

Concret, Parlamentul European nu s-a opus Actului Delegat de Taxonomie al Comisiei Europene, ce prevede ca gazul natural și centralele nucleare să fie clasificate drept energie verde. Prin urmare, în urma acestei decizii, proiectele de investiții în aceste domenii vor putea să fie finanțate din fonduri europene.

Comisia Europeană consideră că investițiile private în gaz și activități nucleare au un rol în tranziția ecologică, astfel că executivul comunitar a propus clasificarea anumitor activități de gaze fosile și energie nucleară drept activități de tranziție ecologică, ce contribuie la atenuarea schimbărilor climatice.

Drept urmare, această decizie este una extrem de importantă pentru țara noastră și va sprijini eforturile României pentru independență și securitate energetică.

Mai exact, au fost 278 de voturi în favoarea rezoluției, 328 împotrivă și 33 de abțineri. Votul era ultimul obstacol în această decizie a Uniunii Europene referitoare la cele două surse de energie. Acum, dacă nici Parlamentul, nici Consiliul nu se vor opune propunerii până la 11 iulie, actul delegat al taxonomiei (un cadru de reguli care determină ce investiții pot fi considerate în Europa ca fiind durabile, n.r.), va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

În urma acestui vot din Parlamentul European, președintele Klaus Iohannis a scris un mesaj pe Twitter în care a transmis că se bucură de faptul că eforturile constante ale României de a considera gazul și energia nucleară ca parte a decarbonizării progresive s-au reflectat în decizia finală.

La rândul lui, prim-ministrul Nicolae Ciucă a salutat perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia începând cu 1 ianuarie 2023. Premierul a precizat că investițiile în gaze și energie nucleară rămân parte a tranziției ecologice.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că decizia Parlamentului European este una bună ce nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră. Oficialul a adăugat că dinamica imprevizibilă a crizei energetice obligă la responsabilitate și că este necesară folosirea tuturor resurselor existente pentru asigurarea independenței și securității energetice.

Pe de altă parte, anumite ONG-uri responsabile cu protecția mediului ăncearcă să tragă semnale de alarmă cu privire la aceste aspecte, invocând câteva motive împotriva energiei nucleare:

• Energia nucleară reprezintă o diversiune costisitoare de la dezvoltarea și implementarea la scară largă a energiei regenerabile, a eficienței energetice și a sistemelor energetice descentralizate, accesibile, necesare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon

• Avem alternative reale, mai sigure, mai rapide și mai ieftine pentru a reduce emisiile de carbon, utilizând energie regenerabilă și măsuri de eficiență energetică

• Nu există o soluție dovedită pentru tratarea deșeurilor radioactive

• Extinderea energiei nucleare la nivel internațional ar crește considerabil riscurile asociate terorismului și proliferării armelor nucleare

• Centralele nucleare nu pot fi construite la timp pentru a combate criza climatică, înghit bugete enorme și au costuri în continua creștere, deci sunt ineficiente și ca soluție pentru criza climatică, nu numai pentru cea energetică.

„Revoltător”, a fost comentariul Fondului Mondial pentru Natură (WWF) pe Twitter, ca reacție în urma deciziei Parlamentului European de accepta gazul și energia nucleară drept surse de energie „verde”, chiar dacă este pentru o perioadă de tranziție.

Decizia „riscă să canalizeze miliarde de euro în investiții în aceste surse de energie dăunătoare și departe de energiile regenerabile cu adevărat durabile, cum ar fi energia eoliană și solară”, se arată în comunicatul de presă al Fondului Mondial pentru Natură (WWF).

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy