Eveniment rutier cu victimă, la Horia – O șoferiță de 66 de ani a uitat să oprească la STOP

La data de 12 martie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Horia.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 66 de ani, din Roman , conducea un autoturism pe strada Reconstrucției, ajuns la intersecția cu strada Eroilor, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 ani, care a fost transportat la spital.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

a transmis insp.pr. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

La ora 16:02 prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în localitatea Horia, pe strada Reconstrucției.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și IPJ.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. La sosirea pompierilor ambele persoane erau ieșite din autoturisme. Un bărbat în vârstă de 25 ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, ulterior fiind transportat la CPU Roman.
De asemenea pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

ISU Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy