Eveniment rutier cu victimă, pe DN2-E85: Coliziune între un autoturism și un ansamblu de vehicule

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 22:30 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Săbăoani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din județul Brașov, ajuns la intersecția cu DN2 E85, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă, condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Argeș.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 27 de ani.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, transmite insp. Ciofu Ramona– IPJ Neamț.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy