Festivalul „Bucurie în Mișcare”, 11-12 mai, în Piața Roman Vodă (programul complet)

  • Festivalul „Bucurie în Mișcare” are loc în 11-12 mai, în Piața Roman Vodă

Brie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge în weekendul care urmează la Roman.

Asociația „Muşatinii” Roman, partenerul local de organizare al evenimentului, a pregătit pentru cele două zile de festival o serie de momente care îi vor bucura pe participanți. Între acestea se numără atelierele susținute de personalități sportive ale orașului, precum campionul mondial la flotări Dan Stănescu și handbalista Tereza Ludmila Pîslaru, campioană europeană și mondială cu echipa națională de tineret, dar și Parada Animalelor de companie (duminică, 12 mai, între orele 12.00-13.00) sau Reconstituirea perioadei antice cu Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova (pe tot parcursul celor două zile de festival) .

 

În prima zi a evenimentului vor ajunge la festival 150 de copii din mediul rural, de la școlile din Corbu, județul Harghita, Heleșteni, județul Iași și Todireni, județul Neamț, drept răsplată pentru că au participat la competiția „Fă mișcare în pauza mare”. Ei fac parte din cei peste 1300 de elevi din 31 de școli de la sat care vor participa la cele 13 festivaluri Bucurie în Mișcare organizate anul acesta și se vor alătura, astfel, zecilor de mii de copii, tineri și adulți așteptați să ia parte la una din cele mai mari campanii de promovare a mișcării din țara noastră.

Excursia de o zi le este oferită gratuit, cu scopul de a-i inspira să privească sportul ca pe o posibilă opțiune de carieră și ca pe o condiție necesară unei vieți sănătoase. Campania „Fă mișcare în pauza mare!” a fost susținută de o serie de ambasadori, printre care și Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și mondial la canotaj, sportiv născut în satul Mila 23, o mică localitate de lipoveni din județul Tulcea.

Promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială și ne bucurăm că, din acest an, oferim oportunitatea tuturor copiilor, indiferent de posibilități, să ia parte la festivalurile Bucurie în Mișcare. Este o ocazie pentru elevi să își testeze abilitățile sportive, dar și să descopere prin joacă cât de importantă este mișcarea pentru o viață sănătoasă, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Bucurie în Mișcare oferă în premieră părinților și profesorilor care participă la festival posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 5 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat.

Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.

Organizate în colaborare cu parteneri locali – organizații neguvernamentale și instituții care promovează sportul/mișcarea –  festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. Pe lângă deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, scoase „în stradă” grație unui parteneriat cu Kinga Sebestyen, fondatoarea Kangoo Club Romania, evenimentele propun anul acesta demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Fundației Române de Aikido Aikika

 

Iată cum arată agenda celor două zile de festival de la Roman.

Sâmbătă, 11 mai 2019:

Program la scenă

10.30 Warming up cu Mușatinii dansatori

11.00-12.00 Invitație la sport cu campionul mondial la flotări Dan Stănescu&Friends

12.00-12.30 Demonstrație de arte marțiale: Aikido Aikikai cu instructorul Iulian Hanor,

Clubul Sportiv Aiki Okami Roman, Fundația Română de Aikido Aikikai

13.00-14.00 Ciclism: circuit cu obstacole, MTB Roman

14.00-15.00 Jocurile Bucurie în Mișcare

15.00-16.00 Street dance cu Mușatinii dansatori.

16.00-17.00 Fitness cu Bogdan Huci, instructor Sam’s Gym

17.00-18.00 Antrenament pe ghete de sărit cu Ciprian Căvăjdan, Kangoo Club România

Ateliere

11.00-16.00 Facepaiting cu Mușatini

11.00-18.00 Atelierele ONG-urilor locale de tineret: Scout, UN Youth, ATOR, Mușatinii,

13.00-15.00 Curs de prim ajutor – UPU Roman

11.00-19.00 Activități de reconstituire a perioadei antice cu Asociația Culturală Geto-Dacii

din Moldova.

 

Duminică, 12 mai 2019

Program la scenă:

10.30 Warming up cu Mușatinii dansatori

11.00-12.00 Jocuri Bucurie în Mișcare

12.00-13.00 Parada animalelor de companie. Consultații gratuite pentru necuvântătoare oferite de dr. Iulia Simiuc, LeoFarm

13.00-14.00 Ciclism: circuit cu obstacole, MTB Roman

14.00-15.00 Inițiere în handbal cu Tereza Ludmila Pîslaru, câștigătoarea medaliilor

europene si mondiale, cu echipa națională de tineret a României

15.00-16.00 Jocuri Bucurie în Mișcare.

16.00-18.00 Stree Dance cu Mușatinii Dansatori

Ateliere:

11.00-16.00 Facepaiting cu Mușatini

11.00-18.00 Atelierele ONG-urilor locale de tineret: Scout, UN Youth, ATOR, Mușatinii

11.00-19.00 Reconstituire a perioadei antice cu Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova.

 

Pe parcursul ambelor zile:

SportAnalytik – Evaluare abilități fizice înnăscute copii 5-16 ani

Panou de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba,

fun tenis, slow biking, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, circuit cu obstacole

pentru cei mari și pentru cei mici, tombola cu premii Carnețelul de Mișcare.

Moderatorul evenimentului: Cornel Varniote ”Kenny” (Palatul Copiilor Roman)

 

 

 

 

 

Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai-16 iunie după următorul program:

 

4-5 mai – Timișoara

11-12 mai – Craiova și Roman

18-19 mai – Galați și Arad

25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea

1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște

8-9 iunie – Bacău și Satu Mare

15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy