Festivalul de datini și obiceiuri Roman Metropolitan – Un eveniment deosebit

„Sărbătorile de iarnă sunt atât de frumoase mai ales prin modul în care aduc în prim-plan tradițiile locului, cu istorie milenară, prin joc, prin culoare, prin energie – aducându-ne mai aproape unii de alții, cu zâmbet și pace!”, a transmis Laurențiu Dan Leoreanu, Viceprimarul municipiului Roman.

La Roman, a renăscut în acest an „Festivalul de datini și obiceiuri Roman Metropolitan”, eveniment la care au fost prezenți mii de spectatori.

Îi mulțumesc domnului Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman, pentru invitație și pentru că am putut să mă bucur de frumusețea oamenilor care s-au adunat în gând și suflet pentru a redescoperi tradițiile noastre, mai mulți ca oricând, într-o zi minunată, în prag de an nou.

Trupe din Cordun, Sagna, Stănița, Bozieni, Trifești, Dulcești, Pâncești și Roman au adus culoare și frumusețe pe scena amplasată în centrul orașului, cu urări de mai bine și mai mult, cu semințe de speranță și prosperitate!

Le mulțumesc, în numele tuturor participanților, primarilor și viceprimarilor din zona Roman Metropolitan, celor care s-au implicat pentru a crea acest eveniment superb!”, a mai transmis Viceprimarul municipiului Roman.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy