Florentina Moise: Doamna Calista numără ca „Într-o scrisoare pierdută“…

„Este regretabil cum PNL își asumă o lege care a primit votul într-o comisie unde PSD are majoritatea. Oare ce cred, că românii înghit orice minciună?“, este întrebarea retorică a Florentinei Moise, candidat al PSD Neamț la funcția de senator al României

Liberalii recreează galeria de personaje caragialeşti, de data aceasta prin turista Mara-Daniela Calista, venită în județul nostru din Teleorman pentru a o vota nemțenii în Camera Deputaților, pe 6 decembrie. Tânăra doamnă se laudă în spațiul public cu o mare realizare a partidului său, mințind grosolan și sfidând realitatea, așa cum fac toți peneliștii, ajunși de un an la guvernare.

Mara-Daniela ține să aducă la cunoștința oamenilor că datorită liberalilor s-a votat în Comisia pentru Munca și Protecție Socială amendamentul în baza căruia s-a modificat Legea nr. 263/2010, fiind posibilă pensionarea fără penalizări cu 2 ani înainte de limita de vârstă, pentru cetățenii din Săvinești și localitățile limitrofe, dacă au trăit cel puțin 30 de ani în apropierea Platformei Chimice, întrucât au fost supuși unei poluări puternice.

Doamna a numărat ca în piesa «O scrisoare pierdută» când a vrut să vadă câți colegi de-ai ei au susținut respectiva modificare legislativă. În Comisia pentru Munca și Protecție Socială, PSD are majoritatea! Deci sigur nu puteau stabili liberalii dacă amendamentul trece sau nu, indiferent cine l-ar fi inițiat!

Au fost prezenți la vot de la PSD – 10, PNL – 5, minorități – 1, UDMR – 1, USR – 1, PMP – 1, neafiliat – 1, ProRomânia – 1 și au lipsit la momentul votului – USR – 1, PSD – 1, PNL – 1. Cu această statistică, oare cum se văd liberalii ca fiind cei care decid soarta atâtor oameni din Neamț?

Este regretabil cum PNL își asumă o lege care a primit votul într-o comisie unde PSD are majoritatea. Oare ce cred, că românii înghit orice minciună?“, este întrebarea retorică a Florentinei Moise, candidat al PSD Neamț la funcția de senator al României.

Noua lege, nr. 235/2020, aduce modificări alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 prin introducerea mai multor localităţi în lista actuală, fără a aduce modificări condiţiilor de până acum.

Mai exact este vorba despre Legea nr. 235/2020 – modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.037, din 6 noiembrie 2020 şi care a intrat în vigoare din data de 9 noiembrie 2020.

Comandat de PSD Neamț, executat de SC Ghici Computers SRL, CMF 11200020

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy