Ghinion! Depistat de polițiști în flagrant delict

Foto caracter ilustrativ

Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore doi bărbați de 34, respectiv 41 de ani, bănuiți că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Roman au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 34 de ani, din Roman, care ar fi încălcat ordinul de protecție.

Astfel, cel în cauză s-ar fi apropiat de locuința concubinei sale, încălcând astfel obligațiile prevăzute în ordinul de protecție emis de Judecătoria Roman prin care s-a dispus evacuarea celui în cauză din locuința comună, fiind obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de aceasta și imobilul său.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

***

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Din investigații a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, acesta s-ar fi deplasat la domiciliul concubinei sale, de 38 de ani, din Borlești, unde ar fi provocat scandal, deși față de acesta Judecătoria Piatra Neamţ a emis un ordin de protecție prin care era obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de femeia în cauză.

În urma documentării activității infracționale, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Reiterăm faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege.”

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy