Inspecție la spațiile de joacă din municipiul Roman

Deorece vremea se află zilele acestea într-un proces de încălzire, primarul Lucian Micu a dispus,  începând cu această săptămână,  inspecția la fiecare din cele 45 de locuri de joacă din oraș, pentru a vedea ce obiecte trebuie reparate sau înlocuite, astfel încât, în primăvară, cei mici să se poată juca în voie.

„Două echipe se află în teren și realizează un inventar, urmând ca, la platforma proprie, să reparăm elementele deteriorate. Avem deja achiziționate echipamente noi pentru două locuri de joacă și anul acesta mi-am propus ca, pe lângă cele 5 locuri de joacă pe care am montat suprafață de protecție, să mai facem la fel cu alte 3-4 spații destinate copiilor. De asemenea, în preajma unor locuri de joacă vom monta și coșuri de basket, pentru a-i încuraja pe tineri să facă mișcare. Unele covoare de protecție s-au deteriorat peste iarnă, dar vom găsi soluții pentru a remedia situația. Din păcate, nu doar vremea strică mobilierul și echipamentele de joacă, de aceea fac apel la adulți să fie responsabili și să păstreze funcționale aceste spații destinate copiilor, iar dacă observă că alte persoane strică sau fac mizerie să apeleze numărul gratuit 0233.984, pentru ca echipele Poliției Locale să îi prindă pe cei certați cu bunul simț și să-i amendeze pentru răul pe care-l fac comunității și copiilor.”, a menționat primarul Lucian Micu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy