IPJ Neamț: Accidente rutiere în zona municipiului Roman, ieri, 25 decembrie

roman-accidente

În ziua de 25.12.2016, în jurul orei 19.10, pe DJ 207C în afara localităţii Cotu – Vameş, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a unui pieton, care, ulterior, a decedat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 22 de ani, din Trifești conducea un autoturism pe DJ 207C, având direcţia de deplasare către Ion Creangă, a surprins şi accidentat un bărbat de 68 de ani, care circula pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negative.
În noaptea de 25/26.12.2016, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe DC 178, în afara localității Luţca. Din primele cercetări se pare că în timp ce o tânără de 22 de ani, din Sagna conducea un autoturism pe DC 178, având direcţia de mers Tămăşeni – Luţca, a pierdut contolul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe terenul arabil din vecinătatea drumului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a pasagerului de pe locul din dreapta faţă, un tânăr de 25 de ani, din Sagna. Conducătoarea auto nu se afla sub influența alcoolului, conform testării cu aparatul etilotest.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate de polițiști.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy