Ipocrizie: Liberalii din CJ Neamț se dau bine pe lângă Biserică, dar nu au votat bugetul pentru sprijinirea ei

Ședința de CJ Neamț din 27 octombrie este un studiu de caz pentru domeniul absurdului. Liberalii au spus că se abțin de la vot la proiectele lui Ionel Arsene, s-au abținut de la proiecte care erau în favoarea primarilor liberali, în favoarea copiilor cu nevoi speciale, dar, când s-a ajuns la două proiecte privind sprijinirea bisericilor n-au mai avut ce face și au votat pentru. Să spunem că acest lucru ar putea fi trecut cu vederea, dacă nu ar fi dat dovadă de o ipocrizie crâncenă.

Deși au votat cu două mâini proiectele (lui Ionel Arsene) privind aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personal neclerical angajat în unitățile aparținând cultelor religioase recunoscute din România și acordarea de sprijin financiar unor unități de cult din Neamț, liberalii nu au mai votat, așa cum era logic și firesc, pentru rectificarea bugetului județului Neamț care făcea posibil acest sprijin.

Acești oameni reprezintă, teoretic, interesele nemțenilor care i-au votat în CJ Neamț… Interesele copiilor cu nevoi speciale, însă, sigur nu le reprezintă… și nici măcar pe cele ale propriilor colegi, primari din PNL Neamț. Mai nou, se pare că încearcă să ducă și Biserica de nas.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy