Jihadistul din Roman vrea în libertate

BÎRZU CRISTIAN, din Roman, bărbatul care a s-a convertit la islamism şi, din simpatie pentru jihadişti, a ameninţat că va arunca în aer ofiţeri de la Interne, a fost adus marți în faţa judecătorilor Instanţei Supreme.

Reamintim că, BÎRZU CRISTIAN a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunilor de acte de terorism, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi trafic de migranți. Suspectul, cu un dosar destul de greu și stufos, a solicitat magistraților să fie lăsat în libertate. Însă, pentru că este considerat periculos, a fost excortat de forțele speciale însoțite de un câine ciobănesc belgian, special antrenat pentru asemenea misiuni.

Inculpatul a aderat la grupare Jihadistă în luna a anului 2017, având rolul de a indentifica clienți interesați să obțină acte falsificate, clienți de la care primea diferite sume de bani, acte necesare realizării documentelor falsificate. De menționat este faptul că inculpatul Bîrzu Cristian a obținut acte false de la membrii grupării în scopul de a ieși ilegal din România în cazul în care ar fi fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.

Aceesta are la activ și o tentativă de omor, faptă ce a avut loc la data de februarie 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy