Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Județul Neamț, inclus pe lista zonelor de risc de către Germania

Șapte județe din România, printre care și Neamț, au fost incluse pe lista zonelor de risc de către Germania.

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii zilei de 7 august a.c., autoritățile Republicii Federale Germania au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“. Partea germana a informat partea romana cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor de intrare in Republica Federalî Germania.  Urmare noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august a.c.”, se precizează în comunicatul MAE

Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, “toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista “zonelor de risc” trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecţia cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate”.

În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, autorităţile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolării la domiciliu. Indiferent de opţiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc, se mai menționează în comunicatul MAE.

Măsura autoizolării la domiciliu nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolării până la primirea rezultatului testului.

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele şapte judeţe menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare, se mai arată în comunicatul citat.

Informaţii cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc” prin includerea în listă a unor judeţe din România sunt disponibile AICI (lista completă şi actualizată a zonelor de risc).

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

arsene


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *