Laurențiu Leoreanu, ales chestor al Camerei Deputaților

Începând cu această sesiune parlamentară, Partidul Național Liberal va deține funcția de chestor al Camerei Deputaților, ca urmare a reașezării alianțelor politice din Parlament, aducând un element de echilibru în această structură.

Laurențiu Leoreanu  deține, începând de ieri, 2 septembrie, funcția de chestor al Camerei Deputaților.

 

„După ce la începutul acestui an am primit încrederea și votul colegilor mei deputați pentru a ocupa funcția de vicelider al Grupului Deputaților PNL, de la începutul acestei sesiuni colegii m-au ales – în unanimitate – pentru a deține funcția de chestor al Camerei Deputaților. Personal este o onoare, o imensă responsabilitate în același timp, ceea ce mă obligă să muncesc și mai mult și să justific, la fel ca și până acum, încrederea oferită de colegii mei, dar mai ales de cetățenii pe care îi reprezint. Această numire e și o mândrie pentru Municipiul Roman și zonă, pentru Județul Neamț și chiar pentru Moldova, prin faptul că locuitorii acestor locuri au un reprezentant între cei 13 membri ai Biroul Permanent al Camerei Deputaților – forul de conducere al acestei camere a Parlamentului. Mulțumesc tuturor celor care au investit încrederea lor în mine! Împreună suntem puternici!”, a transmis deputatul Laurențiu Leoreanu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy