Leonard Achiriloaei: „Îmbunătățim serviciile medicale din municipiul Roman!”

Se lucrează la proiectul de extindere la Ambulatoriul Spitalului Municipal de Urgență Roman, care va aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește serviciile medicale oferite comunității noastre.

În partea opusă Centrului de Primire Urgențe, se construiește o nouă clădire modernă, formată din demisol și parter, care va găzdui Centrul Imagistic. Această nouă facilitate va avea legături funcționale directe cu ambulatoriul și Centrul de Primiri Urgențe, asigurând o comunicare rapidă și eficientă între diferitele departamente medicale.

Una dintre cele mai importante îmbunătățiri aduse prin această extindere este recompartimentarea spațiilor existente în ambulatoriu. Cabinetele vor fi reorganizate astfel încât pacienții și cadrele medicale să beneficieze de cele mai bune condiții pentru diagnosticare.

Proiectul, în valoare de peste 16 milioane de lei – fonduri europene, prevede inclusiv dotarea cu aparatură de ultimă generație, care va permite efectuarea unor investigații precise și detaliate. Printre aceste echipamente se numără rezonanța magnetică nucleară (RMN), computer tomograf (CT), electrocardiograf și un aparat radiologic digital.

Această extindere și modernizare reprezintă un pas important în îmbunătățirea serviciilor medicale din Roman. Scopul nostru este să asigurăm accesul la îngrijiri medicale de calitate și să ne dezvoltăm constant pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale comunității noastre.

Așa cum am promis, construim un viitor mai sănătos și mai sigur pentru toți locuitorii orașului Roman!”, a declarat Leonard Achiriloaei

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy