Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Material lemnos confiscat și amenzi în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

În cadrul unei acțiuni, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au confiscat valoric material lemnos de 4949,88 lei.

La data de 25 august 2018, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvic au acționat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.

Astfel, polițiștii au constatat că un bărbat, din Borca, a expediat 7,41 mc cherestea de răşinoase, fără provenienţă legală și a întocmit, în fals, un aviz de însoţire a materialelor lemnoase, pe care l-a implementat în aplicaţia informatică. Bărbatul a fost sancționat de polițiști conform art. 19, alin. 1, lit. a din Legea nr. 171/2010 cu amendă de 5000 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a sumei de 4949,88 lei, reprezentând contravaloarea materialelor lemnoase.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic.

Pe parcursul desfășurării acțiunii a fost depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Răucești care transporta cu o autoutilitară, pe DJ 208 G, 3,826 mc cherestea de răşinoase, fără a deține aviz de însoţire a materialului lemnos.

Polițiștii au dispus sancţionarea contravențională a conducătorului auto conform art. 19, alin. 1, lit. b din Legea nr. 171/2010 cu 5000 de lei amendă. Totodată, s-a dispus confiscarea materialului lemnos transportat și a autoutilitarei.

În urma acțiunii, au fost confiscați 13,11 mc material lemnos în valoare de 7805 de lei. De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010 în valoare de 15.000 de lei și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul silvic.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *