Mihai Stoica de la PNL a ajuns la ATOP Neamț cu votul PSD-iștilor

Mihai Stoica este unul dintre politicienii care m-a derutat cel mai mult. O bună perioadă de timp, din cauza relațiilor lui foarte cordiale cu PSD-iștii, la care se adăuga și un succes în afaceri în zonele administrate de PSD, am crezut că omul este PSD-ist adevărat. Când am aflat că este de fapt de la PNL, am verificat informația din mai multe surse pentru că nu îmi venea să cred.

Revenind la subiect, azi, dând expresie voinței unanime și entuziaste a întregului Consiliu Județean, plenul l-a ales, într-o atmosferă de puternică vibrație politică, cu unanimitate de voturi, pe Mihai Stoica, vrednic și iubit fiu al PNL-ului nemțean, în suprema funcție de membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamț.

Alegerea liberalului Stoica care a fost votat de toți consilierii județeni PSD constituie o nouă și vibrantă expresie a forței democrației, a trăiniciei societății noastre, a unității întregului popor care își făurește în mod conștient propriul viitor liberal.

Ceilalți liberali ar trebui să învețe de la domnul Stoica și să înțeleagă că succesul politic vine doar fiind prieten cu PSD-iștii și stând în banca ta, fără să faci atacuri politice nejustificate. Doar urmând calea și atitudinea domnului Stoica liberalii vor reuși ridicarea PNL-ului pe noi culmi de civilizație, bunăstare și progres.

Iosub Robert

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy