Modificarea taxei privind depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi

obiective deseuri

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului (MM) supune dezbaterii publice Proiectul de Ordonanţă de urgență a Guvernului pentru modificarea şi completarea ordonanţei referitoare la taxarea depozitării deșeurilor la groapa de gunoi.

Conform proiectului de ordonanță operatorii economici care asigură serviciul de salubrizare al localităţilor vor avea de îndeplinit anumite obiective minime pentru valorificarea deșeurilor. În caz contrar, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor minime şi cantităţile de deşeuri efectiv reciclate vor plăti o contribuție de 80 de lei.

Operatorii economici sunt obligați să declare trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de deşeuri nepericuloase şi deşeuri inerte colectate, cantităţile de deşeuri nepericuloase şi deşeuri inerte valorificate prin reciclare şi cantităţile de deşeuri nepericuloase şi deşeuri inerte încredinţate spre depozitare finală.

Nivelul propus pentru taxa de depozitare este de 80 lei/t (aproximativ 18 euro/t în 2017) și 120 Lei/t (aproximativ 27 euro/t în 2018). Aplicarea acestei taxe conduce la dublarea costului mediu al depozitării de la 14 euro/t în prezent la 32 euro/t în 2017 și se estimează că în 2018 va atinge un nivel de la 41 euro/t.

În România se generează anual aproximativ 6 milioane de tone de deșeuri. În condițiile aplicării taxei la nivelul de 80 lei/tonă, fiecare cetățean ar plăti o taxă pentru depozitarea deșeurilor de aproximativ 2,5 lei/lună, pe lângă existenta taxă de salubrizare, care la nivelul țării este cuprinsă între 2 și 9 lei/lună/pers.

Proiectul de ordonanță îl găsiți aici: Proiect_de_OUG_MODIFICARE_TAXA_LA_GROAPA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy