NEAMȚ: Accident cu victimă!

Ieri, 30.07, s-a produs un accident rutier în Localitatea Tașca, soldat cu o victimă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu următorul diagnostic: politraumatism, plagă membru superior stâng prin strivire.

Pacientul accidentat a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat ulterior unui echipaj cu medic fiind transportat la UPU – Spital Jud.Urgenţă Piatra Neamţ, informeaza SAJ Neamț.

La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postul de Poliție Tașca au fost sesizați că pe fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Bicaz, de pe raza localității Tașca, un utilaj de exploatare forestieră s-a răsturnat. Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din Bicazu Ardelean, efectua lucrări de exploatare cu un utilaj, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma evenimentului, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy