NEAMȚ: O șoferiță care a lovit un copil cu mașina și a fugit de la locul accidentului, sub control judiciar

ARHIVA

Poliţiştii rutieri au identificat şi reţinut persoana bănuită de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.

La data de 2 august, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ 208 G, în localitatea Dragomireşti, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, un minor de 8 ani, din Dragomireşti, ar fi traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprins şi accidentat de un autoturism, care după evenimentul rutier şi-a continuat deplasarea. În urma impactului a rezultat rănirea minorului, care a fost preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Rutier în colaborare cu cei Serviciului Rutier şi Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au reuşit identificarea conducătorului auto în persoana unei femei, de 41 de ani, din Bodeşti.

Fiindu-i probată activitatea infracţională, femeia a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuită de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

La data de 3 august, faţă de femeia din Bodeşti, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy