Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Neamţ: Sâmbătă au avut loc două accidente rutiere soldate cu victime

În ziua de 27.08.2016, în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Dămuc conducea un autoturism marca Fiat pe DN 15, având direcția de deplasare Bicaz-Piatra-Neam, în localitatea Preluca, nu a păstrat distanța regulamentară fata de autoturismul marca Skoda ce-l preceda, cu care a intrat în coliziune.
De asemenea, pe fondul nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, și conducătorul autoturismului Dacia care circula în aceeași direcție de mers, în spatele autoturismului Fiat, nu a putut opri în siguranță, întrând în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, proiectându-l încă o dată în autoturismul marca Skoda.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 61 de ani, pasager în autoturismul Dacia și a unei minore de 5 ani, pasageră în autoturismul marca Fiat.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În seara zilei de 27.08.2016, la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Mihai Viteazu, din Roman, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a unui motociclist.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce o femeie de 56 de ani, din Roman conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, ajunsă la intersecţia cu strada Mihai Viteazu şi-a schimbat direcţia de deplasare către stânga, fără a acorda prioritate de trecere unei motociclete condusă din sens opus de mers de către un tânăr de 28 de ani, cu care a intrat în coliziune.
După impact, motociclistul a căzut pe partea carosabilă şi a fost acroșat de un alt autoturism condus pe strada Ştefan cel Mare de către un tânăr de 24 de ani, din Prahova. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *