Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Deputatul PSD Ciprian Șerban a făcut 80 de amendamente la buget

Județul nostru este unul dintre cele mai sărace județe din țară, iar asta nu se datorează oamenilor ce locuiesc în Neamț, e strict vina celor care conduc această țară cu durere în cot de zona Moldovei. Se pare că în continuare în scena politică se dă o bătălie în ceea ce privește infrastructura județeană.

Deputatul PSD – Ciprian Șerban face apel către toți parlamentarii să aplice un tratament egal și nediscriminatoriu tuturor problemelor României. Acesta susține că s-au depus, „la propunerea de Buget pe anul 2021, 80 de amendamente menite să aducă îmbunătățirea calității vieții în localitățile Colegiului 3 din județul Neamț.

Din păcate aceste amendamente au fost respinse deși erau și pentru comune aflate sub conducere USR/PNL cum e cazul comunei Tazlău unde USR-iștii au respins propunerea lui Șerban Ciprian deși comuna e condusă de USR. O aberație mai mare nici că s-a văzut la Neamț!

Din păcate aceste amendamente au fost depuse, însă nu se știe cât va dura până vor deveni realitate, asta dacă cei din frunte vor accepta să facă investiții la nivelul județului Neamț.

Printre proiectele ce vizează dezvoltarea infrastructurii județene, se regăsește și construirea unui nou sens giratoriu, la intersecția Humulești, o intersecție foarte des tranzitată, unde traficul mereu este îngreunat din cauza aglomerației.

Mă aștept ca propunerea de suplimentare a bugetului C.N.A.I.R. cu suma de 1.200.000 lei pentru realizarea sensului giratoriu în intersecţia „Humuleşti”, oraş Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ să fie analizată cu toată responsabilitatea și să fie adoptată!

Această intersecţie se situează la întretăierea DN 15C – DN 15B – DN 15B – DJ 1551, asigurând transportul de călători, de marfă şi turistic spre Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava şi mai departe spre zonele Bucovinei şi Transilvaniei.Datorită traficului crescut, blocajelor care apar în zonă, dar și pentru siguranța în circulație este absolut necesară realizarea, de urgență, a unui sens giratoriu în această intersecţie. Fac apel la majoritatea parlamentară să nu ignore nevoile participanților la trafic și să le respecte dreptul de a circula pe șoselele nemțene civilizat și în siguranță!”, a transmis deputatul PSD Ciprian Șerban într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *