Nebunia cu islazurile din comuna Ceahlău continuă și nimeni nu o rezolvă

Am primit la redacție următoarea scrisoare semnată de mai multe persoane din comuna Ceahlau, județul Neamț. Toate numele sunt cenzurate întrucât am considerat că nu e bine să apară public.

La CEAHLAU, legile administrației publice locale se elaborează în ,,laboratoarele CL Ceahlău” județul Neamț, sub îndrumarea nemijlocită a „ilustrului jurist”, a se citi gaterist Dumitru Coroamă. Proiectele lui de hotărâre au fost și sunt literă de lege pentru supușii curții măriei sale, primarul Coroamă Dumitru.

Așa se explică faptul că în preajma alegerilor locale din 2016 s-au atribuit în mod gratuit, fără a fi scoase la licitație, toate islazurile comunale, producându-se un prejudiciu la bugetul local de cca. 5 miliarde lei vechi. Hotărârea CL nr 19/23.04.2016 venea cu oferta Gratis pentru alegătorii primarului Coroamă, această HOTĂRÂRE 19 a fost anulată de Tribunalul Neamț iar în urma verificărilor făcute de Curtea de Conturi au ieșit la iveală toate ilegalitățile comise sub directa îndrumare a ilustrului primar Coroamă Dumitru.

Concluzia care s-ar trage din aceste ilegalități sesizate și de Prefectura Neamț, ar fi aceea că această manipulare a celor care dețin animale și nu numai, a avut drept scop obținerea de voturi și o putem numi drept Mită Electorală.

Sperăm ca organele de cercetare penală să se sesizeze pentru abuzul în serviciu creat și mita electorală oferită, împotriva numitului Coroamă Dumitru și xxxxx lui de consilieri locali, iar Curtea de Conturi să-și facă treaba imputând prejudicial creat pentru cei doi ani. Stimată redacție, aceiași combatanți au trecut începând din anul 2018 toate islazurile comunale din domeniul public în cel privat ca să poată fi scoase la licitație și atribuirea acestora să se facă unor amici ai „porții”, prin dispoziția primarului. A SE VEDEA,CERCETA ȘI CUM AU FOST ATRIBUITE CELE 130 HA DE PĂȘUNI NEPOTULUI PRIMARULUI PE NUME xxxxxxxxx DIN COMUNA CEAHLĂU JUDEȚUL NEAMT CARE DEȚINE O ASOCIAȚIE CU NUMĂR DE ANIMALE FICTIV, ASOCIAȚIA TOMA ALIMOȘ, CEL CARE A ÎNCASAT SUME IMPORTANTE DE LA APIA FĂRĂ A RESTITUI UN LEU CRESCĂTORILOR DE ANIMALE CARE AVEAU ACEST DREPT LEGAL DE A ÎNCASA SUBVENȚII PENTRU ANIMALELE DEȚINUTE. POATE SUNTEȚI CURIOȘI ȘI CUM AU FOST ATRIBUITE APARTAMENTELE DIN BLOCUL ANL . NE PERMITEM SĂ VĂ DĂM UN MIC INDICIU: Apartamentele cu douĂ camere au ajuns printr-un ,,miracol” la rudele și votanții primarului, începând cu verișorul xxxxxx care deținea locuința la parinții săi și nici nu întrunea condițiile cerute pentru apartament, el nefiind căsătorit. Garsonierele au fost repartizate la familiile cu 2 sau 3 copii, cazuri sociale și cu situații precare. Exemplele pot continua.

Va mulțumim și așteptăm să publicați materialele noastre.

Semnează un grup de cetățeni nemulțumiți de cum decurg lucrurile într-o comună care ar trebui să înflorească de la o zi la alta, fiind situată la poalele muntelui Ceahlău. Pentru detalii mai multe, vă rog să vă adresați la xxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxx, xxxxxx, din comuna Ceahlău, județul Neamț și care din motive lesne de înțeles vă roagă să păstrați anonimatul.

Alături de această scrisoare am primit și un raport destul de clar al Curții de Conturi.

Din ce am mai scris noi despre nebunia administrativă din această comună ne amintim că în anul 2017, din cauza combinațiilor făcute la primăria comunei Ceahlău, această localitate a fost singura din România unde oamenii nu au mai primit subvenții pentru pășuni, iată că anul trecut s-a venit cu o treabă și mai ciudată. S-a propus în consiliul local trecerea pășunilor din domeniul public al comunei în domeniul privat, operațiune pe care o fac primăriile ce vor să ”scape” de anumite terenuri.

Ca să fie treaba în regulă, ședința de consiliu local care avea această minune pe ordinea de zi a fost pusă duminică, în plin cod galben de ninsori, ca să nu fie cumva „deranjată” de cineva. Din păcate proiectul s-a votat și a trecut, după care a urmat o întreagă discuție cu Prefectura.

Ciudat este că deși multe nereguli sunt absolut clare în această comună, nimeni nu pățește nimic iar situația se înrăutățește de la un an la altul.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy