Nemțean urmărit internațional, depistat la vamă. Avea chef de „ducă”

Foto caracter ilustrativ (DC News)

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ un bărbat de 39 de ani, din Roman, care se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă, fiind depistat în vama Borș de polițiștii de frotieră.

La data de 29 decembrie a.c., în punctul de trecere a frotierei Borș, polițiștii au depistat și identificat un bărbat de 39 de ani, din Roman, care se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă, fiind dat în urmărire internațională.

Judecătoria Roman a emis, la data de 2 octombrie a.c., un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile împotriva acestuia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 6/7 septembrie a.c., acesta împreună cu alte două persoane ar fi pătruns fără drept în anexa unei unități de învățământ din Roman, de unde ar fi sustras 2 centrale termice și o motocoasă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei. De asemenea, în noaptea de 24/25 septembrie a.c., bărbatul însoțit de alte două persoane, ar fi pătruns în două anexe ale unei societăți comerciale din Roman, de unde ar fi sustras aparate și scule electrice, precum și parfumuri, sticle cu băuturi alcoolice și alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 26.000 de lei.

Bărbatul a fost încarcerat de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanței de judecată pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy