Noi reguli pentru nunți, botezuri sau alte evenimente private, începând cu 1 septembrie

Guvernul României a adoptat în ședința de luni, 31 august, noi reguli pentru organizarea evenimentelor private.

Conform noilor norme, prevăzute în HG privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

De asemenea, Guvernul a decis și deschiderea restaurantelor și a cafenelelor.

Cele mai importante măsuri adoptate:
– permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
– administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;
– se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;
– reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;
– creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy