Noi speranțe în tratarea bolilor incurabile

Pentru întreaga lume medicală și nu numai, noțiunea de os s-a rezumat până acum la simpla idee a unei structuri dure, solide, parte componentă a scheletului uman, cu rol de susținere și de protejare a organelor interne.

Cu toate acestea, se pare că oasele sunt cu mult mai mult decât un simplu material dur. Ultimile cercetări au scos la iveală existența unor „pasaje secrete” care traveresează aceste structuri osoase, atât la animale cât și la oameni.

Acum, pe înțelesul tuturor: studiile de cercetare din Germania au arătat existența unei rețele fine de vase sanguine care se comportă precum o „armată” subterană ajutând sângele și celulele direct responsabile cu imunitatea să se răspândească cu mult mai eficient în interiorul întregului organism.

„Este cu totul neașteptat să se poată descoperi o nouă structură poziționată central din punct de vedere anatomic, structură care nu a fost descrisă până acum în niciun studiu până în secolul XXI” afirmă specialistul în imunologie moleculară, Matthias Gunzer.

Aceste mici canale numite vase trans-corticale ( eng: TCVs- trans-cortical vessels) explică modul în care, pe câmpul de luptă, soldații se recuperau atât de repede. Cum, vă întrebați? În urgențele critice, atunci când medicii, din varii motive, nu reușeau să abordeze venele soldaților, apelau la administrarea medicamentelor direct în măduva osoasă. Rezultatul? O recuperare absolut spectaculoasă, chiar și în urma leziunilor severe.

Același Matthias Gunzer, fascinat de fenomen și decis să îl înțeleagă în cele mai mici amănunte, a folosit o sunstanță chimică numită etil-cinamat, pe tibia de șoarece, cu scopul de a-l face transparent pentru o mai bună vizualizare. Apoi, ajutându-se de tehnica microscopiei fluorescente a reușit să surprindă pentru prima oară aceste vase traversând stratul cortical al osului.

Vă veți întreba, cel mai probabil, la ce ajută acest lucru. Imediat vă aducem și explicația : extinzând acest studiu la oameni, aceleași vase au fost găsite nu doar în tibii, ci și în craniu. Până acum se credea că eritrocitele (n.r: globulele roșii) , „coborau” dinspre craniu spre măduva osoasă. Acum se descoperă că în cazul unui accident vascular cerebral, de exemplu, aceste eritrocite se comportă ca un taxi, transportând neutrofilele în sens invers, dinspre măduva osoasă către porțiunea creierului care are nevoie de ele.

Este un lucru extrem de valoros dacă ne gândim la faptul că acest neutrofile ( care fac parte din marea familie a globulelor albe numite generic leucocite) reprezintă prima linie de apărare a organismului, deci au un rol esențial în imunitate prin faptul că fagocitează, adică mănâncă microorganismele dăunătoare care pun organismul în pericol.

Cu alte cuvinte, prin descoperirea acestor rețele de vase s-ar putea ajunge la progrese remarcabile în ceea ce privește înțelegerea mecanismelor din spatele unor afecțiuni inflamatorii, cum ar fi scleroza în plăci (denumită și leuconevraxită) în care practic, propriul sistem imun începe să atace creierul.

Cercetările vor continua pentru a se stabili ce alte celule, în afară de neutrofile, sunt capabile să traverseze aceste „ camere secrete” și ce rol ar putea juca în alte patologii.

Așteptăm cu nerăbdare rezultatele studiului precum și aplicabilitatea lui în medicina din România.

Articol preluat de pe www.ziarpiatraneamt.ro 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy