O persoană a decedat și două au fost rănite în urma unui scandal pe strada Fabricii

O persoană a decedat și două au fost rănite în urma unui scandal ce a avut loc în seara zilei de 27 august, în jurul orei 21:00, pe strada Fabricii din Roman.

„În ziua de 27 august a.c., orele 21.15, Poliția municipiului Roman a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că la o locuință din municipiu s-a produs un conflict în urma căruia mai multe persoane au fost rănite. Din primele
cercetări polițiștii au stabilit că un bărbat de 35 ani din Roman a pătruns într-o locuință forțând ușa de acces, iar pe fondul consumului de alcool și a unui conflict, a agresat fizic cu un obiect tăietor(cuțit) trei persoane cu vârste de 21, 23 și 43 ani toți din Roman. Urmare a leziunilor suferite, victima de 23 ani a decedat la Spitalul Roman. După ce a agresat victimele, suspectul a părăsit locul faptei, fiind ulterior depistat polițiști. Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț care are competența materială de soluționare.” – notează un comunicat IPJ Neamț

Conform unui comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, duminică, 28 august, la ora 21:21, în Roman, a fost solicitat un echipaj medical în cazul unei agresiuni cu o victimă, sex masculin, 21 ani, diagnostic: SCR în curs de resuscitare, plagă înjunghiată epigastru prin agresiune, preluat de un echipaj cu medic şi predat la CPU a Spitalului Municipal Roman. Tânărul a decedat.
În urma scandalului au mai rezultat două victime, una fiind transportată la Iași (în afara oricărui pericol) iar cealaltă cu răni minore.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy