Ofițer DGA Neamț, formator la Şcoala de vară „Tineri împotriva corupţiei” din R.Moldova

La invitația Centrului Național Anticorupție din Republica Moldova, un reprezentant al Direcției Generale Anticorupție (DGA) participă, în calitate de formator, la Şcoala de vară „Tineri împotriva corupţiei”.

Tabăra are loc în perioada 21 -28 iulie 2019, la Vadul lui Vodă, în R. Moldova.

Iniţiator şi coordonator local al proiectului de dezbateri adresat elevilor „Gândesc, vorbesc şi acţionez pro-integritate!”, comisar șef de poliție Rareș Bostan, ofițer de prevenire în cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț participă la această activitate, împreună cu 10 elevi din cadrul Colegiului Național „Roman Vodă”, din Roman și Liceul cu Program Sportiv din RomanColegiul Național “Costache Negruzzi”, din Iași și Liceul Tehnologic Economic-Administrativ din Piatra Neamț, implicați în proiect, însoțiți de un profesor coordonator.

Aceștia vor participa, alături de elevi și studenți din R. Moldova, la sesiuni de informare în cadrul cărora vor avea posibilitatea să discute cu experţi, jurnalişti şi activişti civici. Totodată, participanţii vor fi instruiţi cum să organizeze activităţi de informare în instituţiile în care învaţă.

Sub îndrumarea ofiţerilor anticorupţie români și moldoveni, elevii și studenții din ambele țări se vor familiariza cu mecanismele de prevenire şi combatere a corupţiei şi a practicilor ilegale. În paralel, ei vor lucra la elaborarea unor produse de comunicare prin care să promoveze integritatea şi să combată practicile care generează corupţia.

Activitatea destinată tinerilor practicieni anticorupţie are ca drept scop dezvoltarea abilităţilor participanţilor în vederea implicării în activităţi de sensibilizare şi educare în spiritul intoleranţei faţă de fenomenul corupţiei. Totodată, aceasta reprezintă o modalitate de a construi și consolida capacitatea organismelor anticorupție din regiune și de a oferi o platformă pentru tineri pentru a învăța practici noi și pentru a face schimb de experiență.

Tabăra de vară „Tinerii împotriva corupţiei” este organizată în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de organizații din țara vecină precum Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se desfăşoară în perioada 2019-2021 şi contribuie la fortificarea capacităților actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, pentru implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.

După finalizarea şcolii de vară, voluntarii anticorupţie vor fi implicaţi în sesiuni de informare ce urmează să fie desfășurate atât în Republica Moldova, cât și în școli din țara noastră.

comunicat DGA/ foto: CNA R.Moldova

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy