Părinți bătuți și terorizați de propriul copil (NEAMȚ)

La data de 18 mai a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către un bărbat, de 61 de ani, din Botești, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței tatălui său, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis de Judecătoria Roman la data de 20 aprilie 2022, prin care i s-a interzis apropierea la o distanță mai mică de 150 de metri de persoana vătămată și imobilul acestuia.  Totodată, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său.

Cel în cauză a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy