Patru case de tip familial și două centre de zi de recuperare vor fi înființate la Roman

La Roman se vor construi patru case de tip familial și două centre de zi de recuperare, destinate copiilor cu dizabilități. Astfel, va fi desființat Centrul de protecție a copilului cu dizabilități din cadrul Complexului de Servicii „Romanița”, respectându-se legislația europeană referitoare la implementarea procesului de dezinstituționalizare.

Proiectul va fi implementat cu fonduri europene, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț.

Cele șase parcele pe care se vor realiza construcțiile au suprafețe cuprinse între 1.200 și 1.600 metri pătrați fiecare și se învecinează cu străzile Crinilor, Mierlei, Cireșilor, Meșteșugarilor și Vasile Morțun.

„Sper ca prin acest proiect, celor 32 de copii care sunt cuprinși acum în Centrul de protecție a copilului cu dizabilități din cadrul Complexului de Servicii „Romanița” să le fie mai bine și să beneficieze de servicii de calitate, care să îi apropie mai mult de starea de normalitate.”, a precizat președintele  Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy