Permisul – opțional pentru unii, băutura – obligatorie pentru alții. Cum s-au ales patru indivizi din Neamț cu dosare penale

La data de 29 iunie a.c., în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii Biroului Rutier Roman, BDNE Neamț şi Secției de Poliție Rurală Sagna au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea şi combaterea infracțiunilor la regimul rutier.

Polițiștii au constatat 72 de abateri la regimul rutier, fiind efectuate 58 de testări cu privire la consumul de alcool sau substanțe psihoactive.

Pe timpul desfășurării acțiunii au fost constatate 4 infracțiuni, 2 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 2 cu privire la conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Exemple:

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 14:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat pe Drumul Județean 207A,  în localitatea Sagna, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din Stănița,  având permisul reținut.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 29 iunie a.c.., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în localitatea Sagna, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Roman,  ce se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul SR-BDNE Roman au depistat pe Drumul Județean 207K, în localitatea Doljești, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Roman,  ce se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză  are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy