Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Piatra-Neamț: Cod galben de caniculă pentru perioada 21-22 iunie

Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de caniculă pentru perioada 21-22 iunie 2016 vizând și municipiul Piatra-Neamț.

În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade iar temperaturile minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Îndeosebi în zonele de deal şi de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Îi sfătuim pe toţi cetăţenii municipiului, în special persoanele în vârstă şi copiii, să evite deplasările în intervalul orar 11:00 – 18:00.

Primăria municipiului Piatra-Neamț a încheiat parteneriate cu 37 de farmacii pentru a acorda primul ajutor cetățenilor afectați de termperaturile extreme. În incinta farmaciilor partenere, cetățenii vor primi apă și servicii medicale (măsurarea tensiunii), iar în cazul în care este nevoie, personalul farmaciilor va apela serviciul de urgență 112.

PUNCTELE DE PRIM AJUTOR LA CANICULĂ
1 Farmacia MAGISTRA FARM, P-ta M. Kogal., 1-3
2 Farmacia GARA FARM, B-dul Republicii nr. 3
3 Farmacia MARA, B-dul Decebal nr. 57
4 Farmacia PRIMULA, Str. Independentei nr.4
5 Farmacia ORHIDEEA, Str. Unirii, bloc G-14
6 Farmacia HORTENSIS, B-dul Trăian
7 Farmacia Nr. 13, B-dul Decebal
8 Farmacia ARDEALUL 2, B-dul Decebal
9 Farmacia MEDIFARM (Pietricica)
10 Farmacia Piaţa Centrală
11 Farmacia ARDEALUL 1,Str. Titu Maiorescu
12 Farmacia FILIMON ALINA, B-dul Trăian
13 Farmacia MENTAHE, Str. Mihai Viteazul
14 Farmacia BRADU, Str. 1 Decembrie 1918
15 Farmacia Aleea Ulmilor
16 Farmacia PHARM MEDICA , Str. Mihai Viteazul
17 Farmacia SENSI BLU, B-dul Trăian
18 Farmacia FARCOM, Str. Petru Rareş
19 Farmacia FARMENO, Str. Progresului
20 Farmacia FARMAVIT, P-ţa Ştefan cel Mare
21 Farmacia ARDEALUL 4, Aleea Ulmilor
22 Farmacia din Magazinul PETRODAVA
23 Farmacia din Supermarket KAUNFLAND
24 Farmacia CLINICA , B-dul Trăian
25 Farmacia UNIC, P-ţa Ştefan cel Mare
26 Farmacia TOMŞA, B-dul Decebal nr. 34
27 Farmacia FLORES, B-dul Decebal
28 Farmacia HORTENSIS 2, B-dul Decebal
29 Farmacia ROPHARMA, Nr.8, P-ta 22 Dec.
30 Farmacia ARDEALUL 3, Str. Progresului nr. 42
31 Farmacia STEFY FARM, B-dul 9 Mai
32 Farm. RO.PHARMA, P-ţa Centrală
33 Farmacia NELY FARM, B-dul Dacia
34 Farmacia DONA, B-dul Traian
35 Farmacia ARDEALUL 7, Str.Progresului 121
36 Farmacia ARDEALUL 5, Bdul Republicii Nr. 10
37 Farmacia ARDEALUL 6, Str. Mihai Viteazu Orion

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *