PNL Neamţ atinge noi culmi ale grosolăniei

Un nou comunicat marca PNL Neamţ, în care sunt atacaţi cei de la PSD, vine însoţit de o poză care este demonstraţia că nivelul absenței de bun-simț în politică a ajuns dincolo de orice limite în rândul liberalilor nemțeni.

În poză sunt caricaturizați prefectul şi primarul de la Târgu Neamţ, dar nu acest lucru deranjează, ci faptul că, în bălăcareala lor politică, incompetenții de la biroul de comunicare al PNL au pus şi o poză din care se disting clar trei eleve minore de la un liceu din Târgu Neamţ.

Aşa ceva nu se face. Este nepermis să fie băgaţi acei copii în bălăcăreala PNL contra PSD. Nici măcar nu poate fi catalogat gestul ca fiind lipsit de bun-simț, ci e grosolănie în formă pură. Cum ar fi oare să îşi vadă cei de la PNL copiii lor sau ai prietenilor lor în vreo caricatură politică de prost gust?

PNL Neamţ ar trebui să retragă urgent grafica de unde au plătit să apară şi să îşi ceară scuze faţă de acei copii, de la familiile lor şi de la școala de dans de unde sunt acei copii.

Poza de la comunicatul PNL (am cenzurat feţele copiilor):

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy