Politicieni cu suflet mare, în ajutorul măicuțelor de la Mănăstirea Paltin

Mănăstirea Paltin, subordonată Mănăstirii Petru Vodă, a fost puternic afectată de incendiul din seara zilei de 4 ianuarie 2020. Pagubele sunt semnificative. Au ars o mare parte din mansardă și acoperiș, obiecte de mobilier din chilii, cărți din biblioteca mănăstirii, obiecte de cult și 3 tone de plante medicinale depozitate în saci.

La fața locului se implică zeci de voluntari și oameni de bine care vor să ofere o mână de ajutor măicuțelor pentru a depăși această situație nefericită.

Președintele ALDE Neamț, Ion Asaftei, nu a rămas indiferent. Acesta, alături de Ciprian Enache, președintele ALDE Piatra-Neamț, a donat sume de bani și a transportat până la mănăstire baxuri de ulei, de ouă, făină de grâu, mălai.

„Am venit să văd cu ochii mei ce s-a întâmplat dar să ajut şi eu, ca simplu cetăţean. Ca ales al nemţenilor în Consiliul Judeţean, evident că voi vota ajutorul preconizat, instituţional. Judeţul Neamţ este binecuvântat cu o salbă de mănăstiri istorice cărora li se adaugă şi lăcaşurile mai noi, cum sunt şi acestea două, excepţionale, ridicate de Părintele Iustin. Credinţa strămoşească este un reper care mai ţine în picioare această naţiune, tot mai greu încercată în ultimul timp şi, de aceea, îi îndemn pe cât mai mulţi creştini, pe cât mai mulți colegi, indiferent de culoarea politică, să fie alături de această comunitate monahală, acum, în aceste momente de încercare.”, a menționat Ion ASAFTEI, președinte ALDE Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy