Poliţiştii caută doi copii, dispăruți de la domiciliu. Minorii, ambii din Roman

Poliţiştii caută doi copii, dispăruți de la domiciliu. Minorii, ambii din Roman, au plecat împreună la data de 9 septembrie a.c., fără a mai reveni acasă.

În ziua de 10.09.2017, în jurul orei 13.00, Poliţia mun. Roman a fost sesizată despre faptul că doi minori de 7 ani, din Roman au plecat de la adresele de domiciliu și nu s-au mai întors până în prezent. Mai multe echipaje de poliție au fost mobilizate pentru identificarea minorilor, stabilindu-se că aceștia au plecat împreună în data de 09.09.2017, orele 18.00 până la un magazin şi nu s-au mai întors. Unul dintre cei doi minori mai obișnuia să plece de la domiciliu, dar se reîntorcea.

Semnalmente minorului DOBRIN CLAUDIU ANDREI – înălţime 1,30 m, greutate 30 kg, corpolenţă atletic,ochi căprui, faţa rotundă, tenul închis, , păr şaten scurt drept, dentiţie incompletă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu costum de trening de culoare gri, un maiou culoare alb, iar în picioare purta espadrile albastre.

Semnalmente minorului POIANĂ CONSTANTIN – înălţime 1,10 m, greutate 30 kg, corpolenţă atletic,ochi albaştri, faţa ovală, tenul deschis, frunte mijlocie, păr blond scurt drept, ca semn particular prezintă un neg deasupra buzei, în partea dreaptă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu o pereche de blugi culoare albaştri, o bluză multicoloră ( galben roşu,verde) în dungi, tricou culoare închisă.

În căutările efectuate au fost mobilizaţi voluntari și au fost daţi în consemn la patrulele de ordine si siguranţă publică din cadrul Poliţiei mun. Roman, patrulelor de jandarmi şi poliţie locală

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea celor doi minori sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitatea de poliție.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy