Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, va renova din bani proprii trei saloane ale Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

Începând de vineri, 23 decembrie, pacienții Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț se vor putea bucura de două saloane proaspăt modernizate, la standarde europene.
De renovarea și utilarea celor două saloane s-a ocupat cabinetul de avocatură „Negelschi și Asociații”.
Inițiativa de modernizare a Secției de Neurologie aparține managerului spitalului SJU Piatra-Neamț, Liviu Negelschi și președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

La evenimentul de inaugurare a celor două saloane, președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a promis că va renova personal, din bani proprii, trei dintre saloanele Secției de Neurologie.
„Așa cum am promis, mă voi ocupa personal de renovarea a trei saloane din această secție. Cred că și alți oameni de bine din județul Neamț vor pune umărul pentru a continua modernizarea acestor saloane. De asemenea, îi felicit pe toți cei care au pus umărul la modernizarea acestor saloane, care arată foarte bine.[…] Toate spitalele din județul Neamț, dar și centrele pentru persoanele cu nevoi speciale vor fi pentru mine o prioritate.”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
De asemenea, Ionel Arsene a adăugat că Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț va beneficia de investiții mari și că există posibilitatea construirii unei noi Unități de Primiri Urgențe la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu fonduri asigurate de Guvernul României.

Este primul președinte de Consiliu Județean care se apleacă cu adevărat asupra problemelor Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, cel puțin din ceea ce am văzut până acum. Mă bucur că este în primul rând om și apoi om politic.”, a menționat și managerul spitalului, Liviu Negelschi.

După evenimentul inaugural, Ionel Arsene, însoțit de managerul spitalului SJU Piatra-Neamț, Liviu Negelschi, a trecut în revistă lucrările care se efectuează în incinta spitalului.


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy