Primarul PSD al comunei Ion Creangă a semnat un nou contract de finanțare pentru modernizarea infrastructurii

  • Un alt pas important pentru dezvoltarea comunei Ion Creangă

În prezența ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea, la București, la sediul MDLPA, primarul comunei Ion Creangă, Dorin Tabacariu a semnat în cursul zilei de 24 iulie, un nou contract de finanțare pentru modernizarea comunei.

Este vorba despre contractul de finanțare pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoria de investiții „drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților”, prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”.

Așa cum am promis, infrastructura rutieră are prioritate, iar în această direcție întreprind toate demersurile necesare și procedurile legale. Pentru această nouă investiție, „Modernizare drumuri de interes local în comuna Ion Creangă”, avem asigurată finanțarea de 12.130.989,46 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea totală a investiției fiind de 12.234.179,01 lei.

Este un proiect extrem de important prin care se modernizează aproximativ 10,7 km de drumuri în interiorul comunei noastre și astfel se legitimează eforturile noastre permanente de a crea condițiile unei infrastructuri rutiere moderne și fluide!

Nu pot decât să vă asigur că dezvoltarea comunei – și aici mă refer în principal la infrastructură rutieră, apă, canalizare, gaz, dar și la investițiile în tehnologizare și digitalizare – rămâne prioritară pentru mine și colegii mei.

Împreună vom reuși să facem Comuna Ion Creangă un spațiu și un loc mai bun și mai prietenos pentru noi toți!

Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată!

a declarat primarul PSD al comunei Ion Creangă, Dorin Tabacariu

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy