Procurorii anticorupție lovesc din nou Serviciul de Ambulanță Județean Neamț

De foarte multă vreme circulau zvonuri privind angajările de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, însă toată lumea se făcea că nu vede și nu aude nimic. Din păcate pentru cei care organizau „concursurile” dar și pentru cei care le promovau (cu ajutorul sumelor, nu al creierului), procurorii Direcției Generale Anticorupție au intrat pe fir și le-au cam stricat treburile.

Nici nu știm, e de râs sau de plâns? Cert este că, în acest ritm, în curând vom suna la ambulanță să cerem ajutor și nu va fi nimeni disponibil să ne salveze, pentru că angajații SAJ vor fi după gratii. Totuși, parcă mai bine nu vine nimeni decât să vină vreun angajat care nu își merită locul.

„În cauza mediatizată prin comunicatele 448/VIII/3 din 20 mai 2022, 500/VIII/3 din 27 mai 2022 și 512/VIII/3 din 3 iunie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus extinderea urmăririi penale pentru infracțiuni de corupție, față de alte 15 persoane și față de managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț pentru alte infracțiuni față de cele deja mediatizate, după cum urmează :

MORENCIU DAN DORIN, la data faptei manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,

ROZOSCHI MARIA LUMINIȚA, asistent-șef în cadrul S.J.A. Neamț, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată,

ANDRONACHE GLADIOR, ambulanțier în cadrul S.J.A. Neamț, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată,

DOARBEȘ IONUȚ, angajat în cadrul S.J.A. Neamț, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită,

RASCARACHE IOANA-CĂTĂLINA, IACOB ANA-MARIA, AFLOAREI PETRONELA LARISA, ALEXA DANIELA, CIUBOTARU ALEXANDRA-ANDREEA, MATEI NECULAI VICTOR, persoană fizică (soția unuia dintre candidați), VRÎNCEANU MIHAI SEBASTIAN, FARAON IONEL, NEACȘU PETRU, JIGĂU CIPRIAN CONSTANTIN și ROȘU MARIUS, toți angajați pe o perioadă determinată în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 02 – 17 mai 2022, managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, Morenciu Dan Dorin, prin intermediul suspecților Rozoschi Maria Luminița, Andronache Gladior și Doarbeș Ionuț, ar fi pretins și primit de la ceilalți 12 suspecți câte 4.000 euro/persoană pentru a fi declarați admiși la un concurs pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar, ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată în instituția mai sus menționată.

Suma totală de 48.000 euro solicitată în condițiile de mai sus ar fi fost remisă inculpatului Morenciu Dan Dorin de către suspecții Rozoschi Maria Luminița și Andronache Gladior în data de 17 mai 2022, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamț.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

          Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

          Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

                       BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DGA

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy