Raport complet privind stadiul pregătirii școlilor la începutul anului școlar 2017-2018

Prefectul Vasile Panaite a cerut conducerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț un raport complet privind stadiul pregătirii unităților de învățământ preuniversitar din județul Neamț pentru începutul anului școlar 2017-2018.

”Este important ca pe data de 11 septembrie, unitățile școlare să fie pregătite pentru începerea noului an de învățământ și aici mă refer atât la siguranța elevilor cât și la calitatea actului didactic. De aceea le solicit tuturor factorilor implicați în sistemul de învățământ ca în aceste ultime două săptămâni să facă toate eforturile acolo unde mai există situații ce trebuie remediate. Îi asigur pe toți de sprijinul meu instituțional pentru ca procesul educativ să se desfășoare așa cum trebuie în toate unitățile de învățământ”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Cele 141 de unități cu personalitate juridică din județul Neamț se clasifică astfel :

  • 40 de licee – din care un liceu special
  • 91 de școli gimnaziale
  • 1 școală postliceală sanitară de stat
  • 3 CSEI-uri
  • 1 palat și 3 cluburi ale copiilor
  • 1 Centru școlar sportiv
  • 1 Centru județean de excelență

Situația celor 200 de structuri este următoarea :

  • 62 de școli gimnaziale
  • 70 de școli primare
  • 65 de grădinițe (46 de GPN, 19 GPP)
  • 1 club al copiilor
  • 2 Centre școlare sportive

Rețeaua de învățământ particular este compusă din 15 unități de învățământ după cum urmează :

  • 2 licee (din care unul tehnologic)
  • 5 școli postliceale sanitare
  • 8 grădinițe

În aceste unități de învățământ în anul 2016-2017 au fost înscriși 76.442 de elevi din care 1.601 la învățământul particular.

Pe nivele de învățământ în anul 2016-2017 situația se prezintă după cum urmează :

  • Învățământ preșcolar: 542 de grupe cu 11.025 de copii;
  • Învățământ primar: 1031 de clase  cu 21.456 de elevi;
  • Învățământ primar ”A doua șansă”: 4 clase cu 60 de elevi;
  • Învățământ gimnazial: 887 de clase cu 18.268 de elevi;
  • Învățământ gimnazial și secundar superior ”A doua șansă”: 10 clase cu 200 de elevi;
  • Învățământ liceal: 593 de clase cu 15.584 de elevi:
  • Învățământ profesional: 90 de clase cu 2.409 de elevi;
  • Învățământ postliceal: 14 clase cu 384 de elevi.
  • La aceștia se mai adaugă elevii de la învățământul seral (13 clase), cu frecvență redusă (20 de clase) și cei de la învățământul special: 5 grupe de grădiniță, 18 clase la învățământ primar și 26 de clase la gimnaziu.

Stadiul execuției lucrărilor de igienizare și reparații la unitățile școlare din județul Neamț

Numărul total al clădirilor cu destinație școlară, pentru anul școlar 2017-2018, în județul Neamț, este de 643. Dintre acestea 567 au fost igienizate în vederea începerii anului școlar în bune condiții.

65 de clădiri au fost reabilitate, fiind executate diverse lucrări (reabilitări șarpante, reparații instalații electrice, reparații instalații sanitare, înlocuiri de ferestre și uși etc.), după cum urmează:

  • Școala Gimnazială „Nicolae Grigorescu”, comuna Agapia,
  • Școala Gimnazială, comuna Bahna și cele 3 structuri,
  • Școala Gimnazială, comuna Bodești și structura sa Școala Gimnazială Bodeştii de Jos,
  • Școala Gimnazială Barticești, comuna Botești,
  • Liceul Tehnologic Nisiporești, comuna Botești,
  • structura Grădinița cu Program Normal Bărcăneşti, din cadrul Școlii Gimnaziale, comuna CândeștI,
  • Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu”, comuna Ceahlău,
  • structurile Școala Primară Nr. 4, sat Brăşăuţi si Școala Gimnazială Nr. 3, sat Cut, din cadrul Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Dumbrava Roșie,
  • Școala Gimnazială, Comuna Gherăești,
  • Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, comuna Horia,
  • Școala Gimnazială „Nicolae Buleu”, comuna Mărgineni,
  • clădirile Colegiului Național „Petru Rareș„, Piatra-Neamț și ale Școlii Gimnaziale „Elena Cuza”, Piatra-Neamț(structura Grădinița cu Program Săptămânal „Veronica Filip”),
  • Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Roman,
  • Colegiul Național „Roman Vodă”, Roman,
  • Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Roman,
  • Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Târgu Neamț,
  • Școala Gimnazială „Vlad Dănulescu”, comuna Pâncești,
  • Liceul Tehnologic „Ion Creangă”, comuna Pipirig,
  • Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu”, comuna Podoleni,
  • Școala Gimnazială „Nicolae Apostol”, comuna Ruginoasa,
  • Școala Gimnazială, comuna Sagna,
  • Liceul Tehnologic Special, Comuna Ștefan cel Mare,
  • Școala Gimnazială, comuna Țimișești,
  • structurile Școala Gimnazială ”Miron Costin” și Școala Primară ”Miron Costin” din cadrul Școlii Gimnaziale, comuna Trifești,
  • structura Școala Gimnazială Nr. 2 din cadrul Liceului Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Comuna Vânători-Neamț.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a solicitat directorilor de unități de învățământ să inițieze demersurile pentru reparații la centralele termice, sobe, instalații de încălzire și instalații electrice și sanitare și pentru aprovizionarea cu combustibili pentru sezonul rece.

Asigurarea cu sisteme de pază și supraveghere video

La 20 august 2017, 71 de unități de învățământ sunt asigurate cu pază (64 cu pază proprie, 7 cu pază cu societăți specializate).

137 de unități de învățământ nu au niciun fel de pază.

Numărul unităților de învățământ preuniversitar dotate cu sisteme de supraveghere video: 148 (33 în mediul urban și 115 în mediul rural).

La aceeași dată, 15 unități de învățământ nu au gard împrejmuitor (8 școli din mediul urban și 7 școli din mediul rural).

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a recomandat directorilor de unități de învățământ să continue demersurile pe lângă administrațiile publice, în vederea rezolvării acestor aspecte, pentru asigurarea condițiilor de securitate și siguranță școlară.

Realizarea încadrării cu personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic pentru anul școlar 2017-2018

Numărul posturilor pe tipuri de finanţare:

Posturi finanţate de consiliile locale Posturi finanţate de consiliile judeţene Posturi finanţate de MEN Număr total posturi
6884 465 157,5 7506,5

Numărul posturilor didactice pe tipuri de finanţare:

Posturi didactice Posturi didactic auxiliar Posturi nedidactice
5222 976 1308,5

Situaţia încadrării personalului didactic în sistem în anul şcolar 2017-2018

Norme/posturi didactice Total
Titulari încadrați în norma de bază 4286
Posturi didactice neocupate: 936
din care, complete: 258
Incomplete (fracțiuni de normă didactică) 678

Modalitate de ocupare:

  • Ședințe publice de repartizare, 28 august-8 septembrie

Resursa umană disponibilă:

Resursa umană disponibilă Total
Cadre didactice calificate, participante la concursurile de titularizare 2017 430

În 2016-2017, total norme ocupate de personal didactic fără studii corespunzătoare postului: 1,47%

Asigurarea cu manuale a unităților de învățământ

În momentul de față, toate manualele școlare sunt în județ.  Majoritatea școlilor au venit la depozit pentru a le prelua, urmând ca puținele școli care nu au făcut acest lucru să finalizeze procesul de preluare în cel mai scurt timp.

Singura problemă este la clasa a V-a, dar aceasta este una la nivel național.

Asigurarea cu microbuze școlare

La data de 20 august 2017, sistemul de învățământ nemțean beneficiază de un număr de 126 de microbuze școlare funcționale.

La Școala Gimnazială, comuna Zănești, serviciul de transport elevi a fost externalizat până la încadrarea unui șofer. Procedurile de angajare s-au repetat de câteva ori dar nu s-a prezentat niciun candidat.

Obținerea autorizațiilor sanitare de funcționare și de securitate la incendii pentru spațiile cu destinație școlară

Numărul total al clădirilor cu destinație școlară, pentru anul școlar 2017-2018, în județul Neamț, este de 643.

Numărul total al unităților de învățământ (PJ + structuri) – 356

Numărul total al clădirilor care au autorizație sanitară – 579

Numărul clădirilor cu autorizație de securitate la incendii – 94

Numărul clădirilor pentru care nu este obligatorie obținerea autorizației de securitate la incendii – 534

Numărul clădirilor neautorizate pentru care este obligatorie obținerea de autorizație de securitate la incendii – 14, după cum urmează:
Târgu-Neamț – grădiniță
Bodești – școală
Bodeștii de Jos – școală
Căușeni – școală
Costișa – școală
Galu – școală
Mesteacăn – școală
Vaduri – școală
Mânăstirea Neamț – liceu
Roman – liceu
Roman – liceu
Târgu-Neamț – liceu
Târgu–Neamț – liceu
Săbăoani – grădiniță.

In perioada 1-11 septembrie 2017, Inspectoratul Școlar Județean Neamț va  continua acțiunile de monitorizare ale tuturor unităților de învățământ din județul Neamț, prin inspecții tematice, și vor fi stabilite măsuri concrete de intervenție, acolo unde va fi necesar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy