Reguli pentru cei care conduc cu mult peste viteza legală

Foarte mulți șoferi se nenorocesc sau mor pe șoselele din Neamț din cauza vitezei. Pentru că este imposibil de combătut viteza din cauza tentației și a performanțelor pe care le au mai toate mașinile, considerăm că este absolut necesar să contribuim cum putem la reducerea numărului victimelor prin câteva instrucțiuni adresate celor care încalcă limita de viteză în mod conștient și frecvent.

Dacă ești un vitezoman și nu te poți abține, trebuie să știi de la bun început că cei care au proiectat 90% dintre drumurile din Neamț au făcut totul în așa fel încât să se poată fura cât mai mulți bani de la lucrări. Astfel, covorul asfaltic este de proastă calitate și nu asigură o aderență normală la viteză. Așadar, din start te expui unui risc foarte mare.

Pentru a rula cu viteză și a reduce riscul de pierdere a controlului mașinii pe mozaicul intitulat sugestiv ”asfalt” trebuie să ai în vedere următoarele lucruri:

  1. În primul rând trebuie să ai mașina echipată cu cauciucuri mai moi, de preferabil ”all season” (vara-iarnă) pentru a suplimenta lipsa de aderență a asfaltului.
  2. Dacă rulezi pe un traseu relativ drept cu viteze foarte mari e preferabil să mărești aderența prin reducerea presiunii în roți, în jur de 1,9-2 atmosfere.
  3. Dacă rulezi cu viteză pe un traseu cu multe curbe, deci viteza maximă e mai redusă, e preferabil să mărești presiunea în cauciucuri la 2,5-3 atmosfere pentru a reduce riscul de dejantare.
  4. Obligatoriu, elementele de suspensie (arcuri, telescoape) trebuie să fie în stare perfecta și jocurile la roți să fie zero.
  5. În caz de derapaj, nu brusca volanul și nu pune frâne bruște, acestea sunt principalele cauze în momentul pierderii totale a controlului.
  6. Niciodată nu conduce în viteză doar ca sa impresionezi pasagerii sau alți participanți la trafic.

Situații în care îți este absolut interzis să depășești viteza legală:

  1. Dacă în ultimul an de zile ai fost prins de un radar care stătea fix și era poziționat în fața ta, pe direcția de mers, înseamnă ca ești mult prea neatent pentru a rula cu viteză. În locul radarului putea fi orice alt pericol pe care tu să nu îl poți sesiza în timp util. Deci renunță la ideea de a fi vitezoman, nu e pentru tine.
  2. Dacă în ultimul an nu ai pus mâna personal pe roțile mașinii și să tragi de fiecare ca să te asiguri că totul este în regulă la suspensie și la direcție, de asemenea condusul în viteză nu este pentru tine, deoarece ești mult prea inconștient și nepregătit pentru așa ceva.
  3. Dacă ai orice fel de problemă oftalmologică și nu vezi extraordinar de bine la distanță, nu conduce cu viteză, deoarece la 150 km la ora parcurgi 40 m pe secundă, deci ce ar trebui sa vezi tu departe devine aproape instantaneu.
  4. Dacă nu te-ai jucat niciodată cu mașina într-un poligon, parcare etc. ca să derapezi controlat cu ea, să pui frâne bruște, să te învârți în loc etc., nu conduce cu viteză, pentru că vei reacționa total greșit atunci când vei fi pus într-o situație extremă pe șosea.
  5. Dacă nu ai avut niciodată o explozie de cauciuc ca să vezi ce se întâmplă cu mașina când rămâi brusc fără aderență pe o roată, nu depăși viteza legală pentru că nu ești pregătit.
  6. Dacă te afli la volanul unei mașini cu care nu ai mers cel puțin 10.000 km, nu depăși viteza legală.
  7. Dacă nu înțelegi pe deplin toate riscurile pe care ți le asumi începând de la calitatea foarte proastă a asfaltului până la obstacolele care pot apărea, nu încerca să fii vitezoman până nu te asiguri că ai locul de veci asigurat.

Așadar, depășirea vitezei legale este un risc asumat. Toate sfaturile de mai sus nu sunt pentru eliminarea riscurilor, pentru că ele nu se pot elimina, ci doar pentru reducerea lor cu până la maxim 50%, dar o asemenea reducere înseamnă deja foarte mult, deoarece implică foarte multă experiență din partea șoferului, o stare tehnică impecabilă a suspensiilor, frânelor și direcției și o foarte bună cunoaștere a propriului autovehicul, suplimentată de noțiuni avansate de mecanică.

Când se va termina cu corupția și incompetența la nivelul celor care proiectează covoarele asfaltice în Neamț se va putea vorbi de riscuri mai reduse la depășirea limitei de viteză. Până atunci, în unele sectoare de drum și 50 km la oră este o viteză riscantă dacă șoseaua este udă. Te duci sanie cu orice mașină ai avea și orice sisteme electronice te-ar asista.

Un șofer foarte bun care întrunește absolut toate condițiile de mai sus nu poate fi stăpân total pe modul în care reacționează o mașină în situații limită decât până la maxim 80 km la oră. De la această viteză în sus, în situații neprevăzute ai nevoie de instincte foarte bune, mult calm și de foarte mult noroc.

Iosub Robert

P.S.: Toți care au ajuns prin spitale sau cimitire din cauza vitezei au spus că lor nu li se poate întâmpla.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy