”Școala altfel” la muzeele din Neamț

muzeu

Pentru a veni în întâmpinarea grupurilor de elevi care şi-au programat vizite la unităţile muzeale din judeţul Neamţ în perioada săptămânii Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun (18-22 aprilie 2016), conducerea Complexului Muzeal a hotărât ca şi în ziua de luni, 18 aprilie 2016 muzeele să fie deschise spre vizitare în intervalul orar 8.00-16.00.
Începând de marţi vizitarea se va putea face în intervalul 10.00-18.00. Profităm de această ocazie pentru a reaminti publicului vizitator că pe lângă expoziţiile permanente ale muzeelor nemţene mai pot fi vizitate în această perioadă şi o serie de expoziţii temporare.
Astfel la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ pot fi văzute expoziţiile – Arta vânătorii şi Călimări de epocă;
la Muzeul de Artă poate fi văzută expoziţia Mihai Chiuaru – pictură, grafică, obiect; la Muzeul de Istorie Roman se poate vizita expoziţia temporară Restaurarea şi conservarea pieselor de patrimoniu, iar la Muzeul de Artă Roman, Salonul de primăvară (ediţia a IV-a).
În cursul săptămânii se vor desfăşura şi alte două activităţi care trebuie menţionate – este vorba despre seara muzeală ce va avea loc la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş” intitulată Omagiu Sidoniei Hogaş, 40 de ani de la moarte (în data de 19 mai începând cu ora 17.00) respectiv Şezătoarea literară din data de 20 aprilie (începând cu ora 11.00) de la Casa Memorială „Veronica Micle” Târgu Neamţ intitulată Femei celebre în literatura română.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy