Setea de răzbunare și faptele vitejești l-au condus după gratii – Ce infracțiuni a comis un bărbat din Neamț

La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către un bărbat de 48 de ani, cu privire la faptul că a găsit mai multe geamuri sparte, la imobilul său din localitatea Bucium.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 22 ianuarie a.c., bărbatul de 48 de ani, împreună cu un alt bărbat de 65 de ani, au fost audiați de polițiști într-un dosar penal, în care un alt bărbat de 46 de ani, are calitatea de suspect, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 12:50, pe când cei trei se aflau la un bar din localitatea Bucium, bărbatul de 46 de ani ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, adresând amenințări cu acte de violență celorlalți doi bărbați, motivat de faptul că au dat declarații în dosarul penal, în care acesta are calitatea de suspect.

La data de 23 ianuarie a.c., față de bărbatul de 46 de ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente, tulburarea ordinii și liniștii publice, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției raportat la infracțiunile de amenințare, violare de domiciliu și distrugere.

La data de 24 ianuarie a.c., bărbatul în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy