START VOT la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2020

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a dat startul luni, 17 februarie, competiţiei pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a a VII-a ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2020. Practic, profesioniștii din domeniu pot fi votați începând de astăzi  accesând link-ul https://poll.cnasr.ro/ și până pe data de 24 februarie, urmând ca pe 17 martie să fie premiați cei mai buni.

CLICK AICI PENTRU VOT

Județul Neamț este bine reprezentat din punct de vedere al nominalizărilor, fiind propuși pentru premiere profesioniști care au dovedit în anul anterior că își fac meseria cu pasiune, cu responsabilitate și, mai ales, cu empatie față de semenii aflați în dificultate. Nominalizații nemțeni la diverse categorii sunt:

  • Premiul pentru asistentul social al anului – Diana Lungu, Complex de servicii „Romanița”, Roman, DGASPC Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului – Liliana Costin,  DGASPC Neamt și Organizația „Salvați copiii” – Filiala Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi – Alexandru Robaniuc, Centrul rezidențial pentru copilul cu dizabilități Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul ”sănătate/servicii medicale” – Lavinia Pașparugă, Spitalul Județean Neamț – Secția Psihiatrie adulți
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost -Vlad Mehedincu, Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu – Elisa Nicoleta Barbu, Centrele pentru persoane vârstnice „Sf. Pantelimon”, „Sf. Ștefan” și „Ștefan” Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/minorităţi – Aurelia Sotir, mediator sanitar pe un proiect finanțat de Ministerul Sănătății la Primăria Boghicea, Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale/economie socială – Ovidiu Țărnă, DGASPC Neamt – Complex servicii de zi Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare – Marieana Apintei, Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale – Camelia Canache, DGASPC Neamț
  • Premiul pentru jurnalism – Cristina Mircea, Ziarul Mesagerul de Neamț
  • Premiul pentru instituţia anului – Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț
  • Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale – Mihaela Ignatovici-Lazăr, președinte Organizația „Salvați copiii” – Filiala Neamț

”Promotor al excelenței în asistență socială, județul Neamț
participă și anul acesta cu 13 nominalizări la tot atâtea categorii. Pentru
noi, toți cei nominalizați sunt deja câștigători pentru că faptele lor au
schimbat realmente destine și prin tot ceea ce fac onorează profesia de
asistent social punând-o în valoare așa cum merită. Toți sunt dedicați
profesiei lor iar pentru noi este un motiv de mândrie să avem astfel de colegi
sau colaboratori. Dacă ne sunteți alături și credeți în noi, vă rugăm să îi
votați. Votul dumneavoastră este important și contează!”,
a declarat Mirela Negruș, președintele Sucursalei
Neamț a Colegiului Național al Asistenţilor Sociali din România și director
general adjunct al DGASPC Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy