Sute de nemțeni, la spectacolul caritabil „De Crăciun, Împreună!”

În seara de luni, 18 decembrie, Casa de Cultură a Sindidatelor din Piatra-Neamț a găzuit un concert de caritate cu nobila misiune de a aduce zâmbete pe chipurile nemțenilor oropsiți de soartă.

Spectacolul a fost organizat de Carmen Elena Nastasă- președinta femeilor social-democrate din județ, cu sprijinul colegilor, în cadrul campaniei de fapte bune “De Crăciun, Împreună!”, demarată în luna cadourilor la inițiativa primarului orașului Târgu-Neamț, Daniel Vasilică Harpa- președintele PSD Neamț.

Sute de oameni și-au ocupat locurile în sală, pe baza unei donații de 20 de lei. Timp de peste două ore, s-au încărcat cu speranță și energie pozitivă, din lumea magică a colindelor și a datinilor specifice sărbătorilor de iarnă, grație artișilor care le-au cântat și i-au încântat, pro-bono. Se cuvine să aducem mulțumiri trupei Bee Patrol, Valentina School Ballet, Comunitatea Elena Piatra Neamț, Next STAR, Ansamblul folcloric „Comorile Neamțului”, Laurențiu Marian & Ansamblul de cântece populare „Nemțișorul”.

Astăzi, suntem bucuroși să anunțăm că banii adunați în urma acestui spectacol vor fi folosiți pentru a oferi PC-uri unor copii de excepție din județul nostru, care provin din familii cu venituri modeste.

Vă mulțumesc, oameni buni, pentru că mi-ați fost aproape și pentru că apelul meu nu a rămas fără ecou.

De Crăciun, împreună, înlocuim lacrimile cu zâmbete!“, transmite Carmen Elena Nastasă.

Odată cu lansarea campaniei de fapte bune la nivel de județ, în luna decembrie, social-democrații au trecut politica pe plan secund și se dedică acțiunilor sociale/umanitare pentru a împărtăși căldura și speranța în comunitățile din Neamț.

Brazi împodobiți în spitale, proiecții de film și concerte de colinde, cadouri pentru copiii necăjiți, donații de PC-uri și… timp petrecut împreună cu nemțenii mai puțin norocoși – sunt doar o parte din ce au realizat social-democrații nemțeni în cadrul acestei initiative, până acum.

 „Indiferent de furtuni și lovituri, social-democrația a rezistat datorită sprijinului poporului român. De aceea, campania „De Crăciun, Împreună! vine din recunoștința noastră pentru cei care ne dau putere și încredere să mergem mai departe.

Aseară, la Piatra-Neamț, am trăit magia Crăciunului alături de circa 500 de nemțeni din toate zonele Neamțului, inclusiv colegi primari și președinți de organizații, membri sau oameni fără culoare politică, dar cu dorința de a face BINE. Mulțumim din inimă tuturor pentru susținere, felicitări artiștilor, dar și colegei noastre, Carmen, pentru buna organizare a spectacolului caritabil!”, transmite Daniel Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț și președintele PSD Neamț, initiatorul acestei campanii de fapte bune.

Împreună, facem diferența! De Crăciun și în fiecare zi! (Link event: https://fb.me/e/1IUDHmS4a )

Sărbători fericite și mii de mulțumiri pentru altruismul de care dați dovadă, dragi nemțeni!

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy