Târgu Neamț susține sportivii: Valentina Moroșanu, boxer de performanță, premiată de primarul Daniel Harpa

În orașul străjuit de Cetatea Neamț este o boxeriță, Valentina Moroșanu, care la vârsta de 17 ani a participat pentru prima dată de când practică sportul de performanță la o competiție națională, respectiv Cupa României de Box Feminin, desfășurată la Ploiești. Rezultatul obținut de Valentina este extraordinar: a obținut medalia de bronz și, oficial, se numără printre primele trei cele mai bune pugiliste din România la categoria sa.

Ieri, 5 iulie, primarul Daniel Harpa s-a întâlnit personal cu Valentina, oferindu-i o diplomă, un premiu și asigurând-o de întreaga susținere a comunității locale din Târgu Neamț.

„E o tânără de 17 ani, boxer de performață, din Târgu-Neamț. Valentina Moroșanu a obținut recent medalia de bronz și s-a calificat între primele cele mai bune practicante de pugilism din România. Cum să nu ne mândrim cu așa tineri?

Ieri am cunoscut-o personal.

Împreună cu viceprimarul Apopei Vasile am felicitat-o și am premiat-o. Pentru că merită! Valentina, mult succes la următoarele campionate naționale și internaționale! LUPTĂ, să-ți atingi toate visurile! Noi te susținem!”, a declarat primarul orașului Târgu Neamț, Daniel Harpa.

Iată că administrația locală din Târgu Neamț a decis să o sprijine pe Valentina Morosanu pentru a-și putea continua antrenamentul pentru Campionatul Național de la Năvodari care va avea loc tot anul acesta. Cu rezultate atât de bune încă de la prima competiție națională la care a participat, Valentina țintește foarte sus: participarea la Campionatele Internaționale.

Mult succes!

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy