Ținutul Zimbrului din Neamț, pe lista bunelor practici în cadrul RURITAGE (UNESCO)

De curând, Ținutul Zimbrului (Bison Land) din județul Neamț a fost inclus în lista globală a comunităților RURITAGE, proiect inițiat de UNESCO.

Ceea ce a impresionat în momentul selecției au fost eforturile depuse și realizările până în prezent la nivel de destinație, dar și viziunea pentru perioada următoare în ceea ce privește dezvoltarea microregiunii Ținutul Zimbrului. 

Accent se pune în acest sens pe coexistența patrimoniului cultural, folcloric, natural și spiritual și dezvoltarea destinației prin intermediul evenimentelor în cadrul cărora se promovează valorile locale și nu numai”, ne-a precizat Viorela Chiper, managerul destinației.

Prin includerea în această comunitate, Ținutul Zimbrului va avea ocazia să descopere modele de bune practici și să se inspire din planul de dezvoltare al altor regiuni mult mai dezvoltate la nivel mondial.

În plus, va avea acces la diverse informații, instrumente pentru a implementa planuri de dezvoltare a patrimoniului  local. Datorită vizibilității proiectului și inițiativelor UNESCO, zona Ținutul Zimbrului va avea de câștigat.

Consorțiul RURITAGE este condus de Universitatea din Bologna și este format din 37 de parteneri din 18 țări (Austria, Columbia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, România, Slovenia, Spania, Turcia, Marea Britanie). Membrii consorțiului reprezintă diverse categorii de actori: autorități publice, universități, centre de dezvoltare și cercetare, rețele internaționale și organizații, firme, ONG-uri, asociații și fundații, muzee și Geoparcuri globale UNESCO.

ȚINUTUL ZIMBRULUI (Bison Land) este microregiunea ce se suprapune peste Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vânători-Neamț.  Certificat ca destinație ecoturistică la nivel național din anul 2016, BisonLand a fost inclus în Top 100 Destinații Sustenabile la nivel mondial, în anul 2017.

Din anul 2018, microregiunea Ținutul Zimbrului este printre primele destinații la nivel mondial în ceea ce privește natura și viața sălbatică.

Felicitări tuturor celor implicați în promovarea și dezvoltarea aceste zone din județul Neamț ca destinație ecoturistică! Mult succes în continuare!

Andreea Trăsnea

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy