Titularizare 2018: Cadrele didactice susțin mâine, 11 iulie, proba scrisă

Miercuri, 11 iulie, începând cu ora 10:00, va avea loc proba scrisă a examenului de Titularizare.

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 9:00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore doar în cazul candidaţilor cu anumite deficiențe.

Pentru examenul din acest sunt 61 de posturi titularizabile, fiind înscrise 626 de cadre didactice. Candidații sunt așteptați în cele două centre de concurs din Piatra-Neamț: Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” și Colegiul Tehnic Forestier.

„Sunt 1.315 posturi și fragmente de posturi, iar 61 de posturi pentru titularizare, cu valabilitate de patru ani (posturile pentru care se luptă cei care își doresc să fie titulari).”, a precizat prof. Ioan Milea, inspector general adjunct în cadrul ISJ Neamț.

De asemenea, sesizarea neregulilor sau a disfunctionalităitilor apărute în organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante în învățămantul preuniversitar, sesiunea 2018, se poate face începând de miercuri, 11 iulie 2018, ora 8:30 până joi, 12 iulie 2018, ora 16:30, astfel:

• TEL. VERDE NAȚIONAL: 0800801100 – telefon gratuit
• TEL. VERDE AL INSPECTORATULUI ȘCOLAR: 0800816233 – telefon gratuit.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro.

Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 24 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 25 iulie.

În data de 26 iulie 2018 va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obținut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy