Un fost PSD-ist vrea să candideze pe listele PNL la parlamentare

Născut PSD-ist în politică, Laurențiu Leoreanu, actual primar al Romanului și actual om reconvertit de dreapta, dar fost consilier local leoreanu-romanPSD, s-a gândit să candideze pe listele PNL la parlamentare.

Nouă nu ne este deloc simpatic acest tovarăș care a trecut de la Iliescu la Băsescu, dar suntem siguri că valorile social democrate care l-au consacrat și i-au dat pentru prima oară în viața lui statutul de ales local mai există în sufletul său, pentru că prima dragoste politică nu se uită niciodată. Numai cine nu vrea nu observă și acum formarea social democrată a edilului, care se implică cu precădere în problemele sociale ale Romanului și bine face. Acest oraș are nevoie de un edil cu viziune de stânga și, de ce nu, și PNL ar fi bine să pună pe liste oameni ca Leoreanu cu viziuni de stânga, pentru că viziunile de dreapta nu prea funcționează.

Dacă domnul Leoreanu se va decide să candideze este un lucru bun, iar echilibrarea politică a listei PNL cu un fost PSD-ist nu poate decât să mai cizeleze linia politică liberală de la Neamț. Mai mult de atât, tovarășul Leoreanu poate face mult mai multe pentru Roman în cazul în care guvernul va fi PSD, pentru că din poziția de senator va putea trece mult mai ușor de partea social democraților și să pună umărul din interiorul guvernării la bunăstarea Romanului, nu să stea în opoziție și să privească doar cum banii merg la orașele PSD-iste.

Nu este de neglijat nici numărul foarte mare de voturi obținut de Leoreanu la ultimele alegeri, fapt care, chiar dacă e un fost PSD-ist, îi dă voie să facă pretenții în interiorul PNL, chiar și în fața celor care sunt PNL-iști pursânge și nu au fugit ca el de la un partid la altul.

Concluzia este una singură. PNL trebuie să își asume cu bărbăție candidatura pe o poziție eligibilă a fostului PSD-ist. Când omul e de valoare, nu mai contează că s-a născut PSD-ist în politică. Atât timp cât PNL nu are candidați fiabili care să fi fost de dreapta toată viața lor, Leoreanu este o alegere firească.

Iosub Robert

P.S.: Acest text nu este un pamflet, ci doar o realitate liberală de la Neamț.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy