Un morman de fiare și râuri de lacrimi, atât a mai rămas. Accident rutier mortal, în Neamț – Doi frați au murit striviți de fiarele contorsionate

La data de 2 august a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15D, în afara localității Crăiești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Oniceni, conducea un autoturism, din direcția Roman spre județul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore și s-ar fi răsturnat, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto și al unui pasager, în vârstă de 18 ani.

Se vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiuni de ucidere din culpă.”, a declarat insp. Ciofu Ramona.

Potrivit unor surse din localitate, cei doi tineri erau frați.

Sincere condoleanțe familiei…

La ora 21:21, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DN 15D în localitatea Crăiești din comuna Bozieni.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare de la Punctul de lucru Poienari și o autospecială pentru descarcerare de la Detașamentului Roman și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au găsit un autoturism care a lovit un copac aflat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau două persoane încarcerate.
Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea celor două victime. Din păcate cele două persoane, doi bărbați de aproximativ 19 și 20 de ani prezentau leziuni incompatibile cu viața.
De asemenea au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.ISU Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy