Un nou proiect de lege interzice statului să mai privatizeze companii, timp de 5 ani

Senatorul PSD Şerban Nicolae a propus un proiect de lege, care prevede ca, timp de cinci ani, statul să nu mai privatizeze nicio companie, iar toate acţiunile dobândite până acum de firmele private prin infracţiuni săvârşite în procesul de privatizare să reintre în proprietatea statului.

Astfel, legile prin care se pot privatiza societăţile de stat din România vor fi suspendate timp de cinci ani de zile. Sunt limitate şi vânzările de acţiuni pe piaţa de capital.

Proiectul stabileşte şi că statul va primi înapoi pachetele de acţiuni la societăţile privatizate deja, dacă respectivele privatizări au fost frauduloase, iar acest lucru este decis de instanţă

Cei care au fost cumpărători de bună credinţă şi vor rămâne fără pachetele de acţiuni cumpărate de la stat se pot îndrepta asupra persoanelor pe care judecătorii le-au considerat vinovate, pentru recuperarea prejudiciilor.

Dacă legea va intra în vigoare, rafinăria Petromidia, ca şi alte societăţi în cazul cărora judecătorii au decis că privatizarea a fost săvârşită în urma unei infracţiuni, se va întoarce în proprietatea statului.

Sursa: www.economica.net.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy